Îmi plac diminețile. Ba nu. Iubesc diminețile. Îmi place să mă
trezesc atât de devreme încât să văd începutul zilei și să îl simt în
aer. Știi tu, aerul ăla plăcut al dimineții care, în timp ce tu te
scarpini în cap și privești de la geam străduțele încă pustii, parcă îți
dă două palme și-ți zice: hai băiete, la treabă cu tine!
Dar oricât de mult mi-ar plăcea ea, dimineața, nu pot spune că patul
meu e neprietenos dimineața. Ba, parcă e într-o competiție cu aerul
vorbitor. Zău.
Și atunci, trebuie să alegi. Așternuturi călduroase sau răcoarea unui nou început?