Afectat de cazul Hanei F.
Hannah Arendt către Kurt Blumenfeld, ianuarie 1957: ‘[Gershom Scholem] e aşa de preocupat, că nu mai are ochi să vadă (şi nu numai atât: nici urechi să audă). În esenţă, el crede aşa: Centrul lumii e Israelul; centrul Israelului e Ierusalimul; centrul Ierusalimului e universitatea iar centrul universităţii e Scholem. Şi ce e mai rău e că el crede cu adevărat că lumea are un centru’.
Litera ‘X’ ar desemna pornografia pentru că reprezintă, ca-n algebră, necunoscutul, ceea ce este ascuns, prin urmare tabuul. Ipoteză secventă: ar fi comprimarea fonetică a lui ‘sex’, ca în abrevierea ‘Xmas’ pentru Christmas. O alta: X e simbolica răscrucii, a necunoscutului şi pericolului. Apoi: se pronunţă în engleză ‘ex’, care desemnează tot ce e exterior, în afară, extrem, exclus. În fine: X e crucea pusă pe un document, deci ceea ce e oprit, bifat, anulat.
Mai era ceva despre dispunerea a două linii, care s-ar afla una peste alta…
Politica – dizolvată tot mai mult în aproximaţie, lumpen-populism, neant. Asistăm la asta. Nu se întrevăd zile prea senine pentru Europa. Cei care cred că trebuie regândit politicul mi se par perfect îndreptăţiţi – şi totodată naivi. E o candoare a posibilului, un automatism al schimbării. Există totuşi şi realitatea asta: uneori, oboseşti.
Mă irită fraza lui Maurras: ‘Orice disperare în politică e o prostie absolută’. Avea dreptate nefericitul. Politica e proba supremă a optimismului. Vorba lui S., istoria e un fel de meci fără final; nu e deloc ca-n sport. Chiar dacă e 15 la 0 pentru echipa adversă, nu trebuie să disperi niciodată, într-o zi vei câştiga. Nimic nu e pierdut în politică, nici o cauză, nici o direcţie; tot ce e minoritar şi ridicol azi va putea fi într-o zi câştigător. E kitsch-ul intrinsec al politicului. Nu există fait accompli, achiziţie durabilă, e înspăimântător. Cei care cred că există un curs, că am păşit de-acum în democraţie, şi deci copiii lor vor trăi într-o regiune sigură – se înşeală comic. Nimic nu poate fi prevăzut într-o formă definitivă. Optimismul bovin al politicii mă înfricoşează şi deprimă.
Carte peste care dau recent: Principesa Margareta a României, Carte regală de bucate… Răsfoiesc, sceptic: chintesenţă de discreţie, decenţă şi candoare.
Ce destin mai avem şi noi.
Harper Lee, 85 de ani zilele astea. Deja, 25 de la moartea lui Dill.
Too kill a mockingbird (1962), astăzi; pentru ea.
Hannah Arendt către Kurt Blumenfeld, ianuarie 1957: ‘[Gershom Scholem] e aşa de preocupat, că nu mai are ochi să vadă (şi nu numai atât: nici urechi să audă). În esenţă, el crede aşa: Centrul lumii e Israelul; centrul Israelului e Ierusalimul; centrul Ierusalimului e universitatea iar centrul universităţii e Scholem. Şi ce e mai rău e că el crede cu adevărat că lumea are un centru’.
Litera ‘X’ ar desemna pornografia pentru că reprezintă, ca-n algebră, necunoscutul, ceea ce este ascuns, prin urmare tabuul. Ipoteză secventă: ar fi comprimarea fonetică a lui ‘sex’, ca în abrevierea ‘Xmas’ pentru Christmas. O alta: X e simbolica răscrucii, a necunoscutului şi pericolului. Apoi: se pronunţă în engleză ‘ex’, care desemnează tot ce e exterior, în afară, extrem, exclus. În fine: X e crucea pusă pe un document, deci ceea ce e oprit, bifat, anulat.
Mai era ceva despre dispunerea a două linii, care s-ar afla una peste alta…
Politica – dizolvată tot mai mult în aproximaţie, lumpen-populism, neant. Asistăm la asta. Nu se întrevăd zile prea senine pentru Europa. Cei care cred că trebuie regândit politicul mi se par perfect îndreptăţiţi – şi totodată naivi. E o candoare a posibilului, un automatism al schimbării. Există totuşi şi realitatea asta: uneori, oboseşti.
Mă irită fraza lui Maurras: ‘Orice disperare în politică e o prostie absolută’. Avea dreptate nefericitul. Politica e proba supremă a optimismului. Vorba lui S., istoria e un fel de meci fără final; nu e deloc ca-n sport. Chiar dacă e 15 la 0 pentru echipa adversă, nu trebuie să disperi niciodată, într-o zi vei câştiga. Nimic nu e pierdut în politică, nici o cauză, nici o direcţie; tot ce e minoritar şi ridicol azi va putea fi într-o zi câştigător. E kitsch-ul intrinsec al politicului. Nu există fait accompli, achiziţie durabilă, e înspăimântător. Cei care cred că există un curs, că am păşit de-acum în democraţie, şi deci copiii lor vor trăi într-o regiune sigură – se înşeală comic. Nimic nu poate fi prevăzut într-o formă definitivă. Optimismul bovin al politicii mă înfricoşează şi deprimă.
Carte peste care dau recent: Principesa Margareta a României, Carte regală de bucate… Răsfoiesc, sceptic: chintesenţă de discreţie, decenţă şi candoare.
Ce destin mai avem şi noi.
Harper Lee, 85 de ani zilele astea. Deja, 25 de la moartea lui Dill.
Too kill a mockingbird (1962), astăzi; pentru ea.